stiati ca..

  • Romania detine,conform statisticilor, 33% din resursele balneare ale Europei

  • Concentratia cea mai mare
    se afla in limita perimetrului Carpatilor...

  • Poiana Negri a fost premiata
    4 ani la rand ca fiind cea mai pura apa minerala din lume

Lacul Sărat

Stațiunea, situată în județul Brăila, se află în nord-estul Câmpiei Bărăganului, în mijlocul unui parc natural, pe malul Lacului Sărat, la altitudinea de 25 m și la o distanță de 5 km de municipiul Brăila.

Istoria stațiunii începe în anul 1879, când se fac primele analize ale apei și nămolului din Lacu Sărat.Primele așezăminte cu scop terapeutic au fost construite în anul 1883, iar în anul 1896, odată cu racordarea la rețeaua de apă și electricitate s-a dezvoltat aici o adevărată stațiune. În următoarea perioadă, Lacu Sărat a fost considerată una din perlele stațiunilor de tratament din acea vreme.

Lacul Sărat

Lacul Sărat are un climat continental de câmpie, cu nuanțe excesive și cu amplitudini termice mari.Temperatura medie anuală este de 11,1°C (media lunii iulie fiind de 23°C, iar a lunii ianuarie de 2,3°C). Precipitațiile sunt reduse, media anuală nedepășind 450 mm.Umiditatea relativă a aerului înregistrează valori ridicate iarna (peste 80%) și scăzute vara (sub 60%). Durata medie de strălucire a soarelui este de aproximativ 2200 ore pe an, vara cerul fiind în cea mai mare parte senin. Vânturile predominante bat din direcțiile nord și nord-est. /p>

Apa lacului (sulfatată, clorurosodică, magneziană, concentrată) are o mineralizare totală de cea 84 g/l. Nămolul sapropelic extras din lac, cu miros de hidrogen sulfurat are un conținut de 62,3% apă. Bioclimatul de stepă este excitant, indicat pentru bolnavii cu resurse funcționale cât mai apropiate de normal.

Apa de la Lacul Sărat este indicată în afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală și lombară, artroze, poliartroze); afecțiuni reumatismale inflamatorii (stări algice articulare după reumatism articular acut sau după infecții de focar); afecțiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulo-humerală); afecțiuni posttraumatice (redori articulare posttraumatice, stări după entorse, luxații și fracturi); afecțiuni neurologice periferice; afecțiuni ginecologice (insuficiență ovariană, cervicite cronice); afecțiuni dermatologice (psoriazis, ihtioze, cheratodermii, neurodermite); afecțiuni endocrine (hipotiroidie benignă).

Mănăstirea din lemn

Stațiunea deține instalații pentru băi calde cu apă minerală la cadă; instalații pentru băi și împachetări calde cu nămol; instalații de electro și hidroterapie; sală de gimnastică medicală; masaj medical; bazin cu apă caldă pentru kinetoterapie; instalații de aerosoli; amenajări pentru aerohelioterapie și pentru ungeri cu nămol rece, urmate de băi în lac.

Stațiunea dispune de facilități de cazare în hoteluri de 2 stele și pensiuni de 2 și 3 margarete.

Atracțiile turistice ale zonei sunt mânăstirea din lemn Lacul Sărat, Grădina Publică, oază de vegetație având cea mai veche construcție, „Castelul de apă”, expoziția memorială Dumitrescu Panaitescu Perpessicius, poet, critic și istoric literar; casa memorială „Panait Istrati” din Grădina Publică, Biserica Grecească - construită în 1872, muzeul Brăilei - secția etnografie - clădiri cu arhitectură specifică, parcul Monument, care se întinde pe o suprafață de 90 ha, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, unica biserică ortodoxă din România fără turle (biserica este o fostă geamie transformată în biserică ortodoxă, după Pacea de la Adrianopol din 1929), faleza Dunării, cu o lungime de 7 km.